PROGRAM DE COACHING
Primii pași
pe drumul
către tine
Când te uiți în oglindă și nu te mai recunoști, când nu mai știi cine ești și ce îți aduce bucurie, când nu știi nici măcar cu ce să începi, te susțin să redescoperi cine ești cu adevărat și să aduci în viața ta cât mai mult din ceea ce-ți face sufletul să vibreze.
Oana Voicu
Transformational Coach
Invitația mea este ca prin acest program să începi să te reconectezi cu tine, cea autentică
Vei descoperi aspectele din viața ta care au nevoie de atenție, precum și vocile critice care te sabotează și perpetuează situațiile și contextele ce nu-ți aduc bucurie. Facem apel la resursele tale interioare, la punctele tale forte, la valorile și pasiunile tale, astfel încât să începi să pășești cu încredere pe drumul tău.
Povestea mea
Am pornit pe propriul meu drum de regăsire atunci când mi-am dat seama că ajunsesem să trăiesc fără sens, pe pilot automat, condusă de factori externi și de ceea ce „trebuie”.
Universul meu clar conturat în care exista un progres profesional susținut și rapid, cu ochii țintiți mereu către următorul rol și următorul prag financiar de atins, a fost zdruncinat din temelii de venirea pe lume a fiicei mele. Nașterea mea ca mamă a fost cu iubire profundă față de miracolul vieții, dar și cu ștergerea identității mele anterioare.
Mi-a luat mult timp să îmi dau seama cine sunt pe lângă a fi mamă și ce să fac cu toate pălăriile de profesionist, soție, prietenă, fiică și altele, căci nu aveam nici mâini suficiente să le țin pe toate și nici timp să le port. Într-o vreme am încercat și am și reușit să le port pe fiecare pe rând într-o zi. Doar că tot așa am reușit să ajung și în burnout.
A fost semnalul meu de alarmă și începutul drumului înapoi către mine.
Citește mai mult despre povestea mea aici.
Programul constă în 5 sesiuni individuale de coaching, structurate astfel:
Sesiunea 1: Începem printr-un exercițiu de coaching introspectiv care aduce claritate, te ajută să-ți setezi prioritățile și să descoperi de unde poți începe să schimbi lucrurile în bine. La finalul exercițiului vei avea un plan de acțiune cu cei mai simpli pași pe care îi poți face imediat pentru a începe să pui lucrurile în mișcare și să te debarasezi de ceea ce te ține pe loc.
Sesiunea 2: Care sunt mecanismele care te sabotează și te îndepărtează de la drumul tău autentic? Care sunt motivele care te împiedică să faci schimbările pe care ți le dorești? Descoperim vocile critice care îți spun că nu ești suficient de bun, că nu meriți, că trebuie să faci lucruri care nu îți aduc bucurie, și găsim moduri de a le neutraliza prin activarea înțeleptului interior.
Sesiunea 3: Descoperă-ți punctele forte și reflectează la modul în care acestea te pot susține în eliberarea de convingerile ce nu-ți mai servesc acum.
Sesiunea 4: Scoate la lumină valorile care te ghidează în viață. În momentul în care ajungi să cunoști care este setul tău de valori, vei putea să treci prin filtrul lor orice decizie, orice acțiune sau intenție ai avea, iar acest lucru îți va permite să trăiești cu adevărat o viață împlinitoare, în care să te regăsești. Fiind conștient de valorile tale, poți chiar să îți descoperi noi direcții în viață.
Sesiunea 5: În ultima sesiune sondăm tot ceea ce-ți face inima să danseze și sufletul să vibreze. Le adăugăm la tot ce am parcurs împreună în sesiunile anterioare, revizuim planul de acțiuni dacă este necesar și aprofundăm orice mai simți tu nevoia, astfel încât să-ți poți continua cu încredere drumul către tine.
Acest program este pentru tine dacă:
- Simți că nu te mai regăsești în viața ta
- Dorești să trăiești autentic, în aliniere cu propriile valori
- Ești pregătită să te uiți cu sinceritate, curiozitate și acceptare la tiparele negative
- Vrei să te concentrezi pe soluții și pe ceea ce devine posibil
- Te concentrezi să pui în aplicare pașii aleși
Acest program nu ți se adresează dacă:
- Trăiești deja cu autenticitate și bucurie
- Vrei să-i schimbi pe alții mai degrabă decât să te uiți în interiorul tău
- Nu ești dispusă să parcurgi acțiunile identificate și asumate în timpul sesiunilor
- Nu este timpul potrivit pentru tine, ai alte priorități
Un program cu 5 ședințe foarte bine organizat și structurat. În afară de faptul că am descoperit care îmi sunt valorile și punctele forte, dar și ce anume mă împiedică să le valorizez, am descoperit și lucruri pe care nu le-am conștientizat până acum. Cel mai important este că am descoperit cât de mult sunt axată pe rezultate și cât de mult m-ar ajuta să mă bucur de fiecare pas făcut într-un proces, să trăiesc în prezent fără să mă mai gândesc la lucruri care nu se vor întâmpla niciodată. Am apreciat la Oana răbdarea, calmul și căldura pe care le emană și care mi-au oferit liniște și claritate în și după ședințele acestui program.
Investiția ta: 1250 lei
Opțiuni de plată: Integral la debutul colaborării sau în două tranșe, una la debutul colaborării și a doua înainte de a treia sesiune
Întrebări frecvente
Cât durează programul?
Programul durează în general 8 săptămâni. Sesiunile de coaching le vom stabili de comun acord, în funcție de programul nostru comun, însă recomand ca între ele să existe o pauză de două săptămâni care să-ți permită să integrezi ceea ce descoperi și să pui în aplicare acțiunile alese. În cazul în care este nevoie, putem personaliza cadența sesiunilor, astfel că durata programului poate varia.
Unde au loc sesiunile și ce durată au?
Sesiunile au loc pe Zoom și durează 60 minute fiecare.
Există o dată limită de înscriere?
Te poți înscrie în program oricând dorești. Acest program este unul peren. De îndată ce te înscrii, îți voi transmite prin email toate detaliile necesare plății și vom programa de comun acord prima sesiune.
Care este politica de rambursare dacă mă răzgândesc?
Atunci când începi să faci pași concreți pentru schimbarea mecanismelor ce te mențin în starea actuală, inclusiv decizia de a achiziționa acest pachet, este foarte posibil ca tocmai aceste mecanisme să intervină din nou, să te facă să eziți și să renunți. Este important să iei în considerare faptul că, atunci când vrei cu adevărat să aduci o transformare în viața ta, trebuie să fii pregătit să îți prioritizezi angajamentele de timp și financiare astfel încât să obții schimbarea dorită.
În cazul în care te răzgândești totuși înainte de începerea primei sesiuni, toate sumele achitate vor fi rambursate în termen de maxim 10 zile lucrătoare. Tot ce trebuie să faci este să-mi trimiți solicitarea ta pe email la adresa oana@soulshine.ro, cel mai târziu cu 48 ore înainte de prima noastră sesiune. În cazul în care renunțarea la program se face cu mai puțin de 48 ore înaintea primei sesiuni programate, sumele achitate nu se vor rambursa.
Rambursarea nu este posibilă nici după începerea programului sau în cazul neprezentării neanunțate la sesiunile deja programate.